Examenul de capacitate pentru EURO 2024, proba de bulgară! Trei întrebări alarmante după România – Bulgaria, ultimul amical serios înaintea turneului final! Analiză de Gabriel Berceanu

Examenul de capacitate pentru EURO 2024, proba de bulgară! Trei întrebări alarmante după România - Bulgaria, ultimul amical serios înaintea turneului final! Analiză de Gabriel Berceanu
  • Publicat:

România – Bulgaria pe stadionul Steaua a reprezentat ultimul test serios pentru tricolorii lui Edi Iordănescu înaintea Campionatului European. Vineri, cu Liechtenstein, aproape sigur vom avea o seară ușoară cu un recital de plecare în fața suporterilor, fără relevanță majoră privind ce poate și ce nu poate naționala noastră în perspectiva EURO 2024. Așadar, examenul de capacitate pentru EURO 2024, proba de bulgară, tocmai a trecut!

Selecționerul a încercat câteva lucruri noi dar a și căutat reconfirmări din anumite direcții. Inclusiv pentru suporteri a fost o radiografie așteaptă cu nerăbdare, câtă vreme pe 17 iunie deja întâlnim Ucraina în primul meci din grupele EURO, iar întrebările erau firești. La cel nivel sunt stranierii fără prea multe minute la club în acest sezon, precum Rațiu, Moldovan sau Hagi? Pot numele remarcate din Superliga să dea randament și în formula lui Iordănescu, la nivel internațional?

ProSport îți prezintă concluziile unei analize „la cald” dar în care ne raportăm cu realism la ce au arătat în preliminarii acești jucători și ce ar trebui să demonstreze pentru a se ridica la nivelul provocării EURO 2024.

Examenul de capacitate pentru EURO 2024. Drăguș, titularizat în premieră atacant central 

Mutarea dezvăluită în exclusivitate de ProSport într-un material publicat AICI încă de luni, 3 iunie, cu Denis Drăguș pe post de atacant central la echipa națională, a devenit realitate. Dar prima repriză cu Bulgaria ne-a pus pe gânduri. Fie Iordănescu are dreptate iar pe stilul și sistemul naționalei e nevoie de un nouar autentic, tip-pivot, fie vecinii n-au fost adversarul care să ne prilejuiască acele contraatacuri unde Drăguș să-și etaleze armele. Sau amândouă.

Cert e că în prima repriză, exceptând minutul 44 când a fost lansat excelent, a preluat superb dar nu a găsit finalizarea singur cu portarul, Denis a fost pierdut în ofensivă, găsit rar de construcția noastră. A coborât deseori la jumătatea terenului, atacant fals, driblând eficient uneori, dar cam atât. În minutul 19 a explodat pe o pasă la întâlnire, a luat fața portarului, dar unghiul era deja prea închis.

Descoperă AICI confesiunea în exclusivitate a lui Denis Drăguș!

După pauză nu s-a schimbat mare lucru. Și Denis a fost înlocuit în minutul 60. Se accentuează întrebarea. E mai productiv, într-adevăr, pentru echipă, la națională, Drăguș ca extremă? Mult mai îngrijorătoare e însă aceasta: cum marcăm la EURO, dacă și Alibec e incert? Stăm doar în Pușcaș și Bîrligea?

Deja meteahnă veche: cum atacăm eficient când controlăm jocul

Al doilea semnal de alarmă pleacă dinspre primul. Am avut în primele 45 de minute un flanc de construcție ofensivă, Rațiu – Man, și unul care este evident eminamente reactiv, Bancu – Mihăilă. România a fost superioară Bulgariei dar în apele aceleiași sterilități pe care o observăm în tiparul recurent: parcă nu ne convine când avem mingea și trebuie să atacăm!

Există o impotență pe atacurile poziționale, devenim cu adevărat periculoși doar pe contraatacuri sau atacuri rapide, cum a fost, rareori ce-i drept, în prima repriză cu Bulgaria. E clar că arsenalul soluțiilor ofensive trebuie amplificat rapid dacă vrem să contăm pe tabelă cu Ucraina, Belgia ori Slovacia. Întrebarea alarmantă: putem și avem timp pentru asta, dacă putem?

Adrian Rus în cuplu cu Radu Drăgușin pe axul defensivei

Tot în categoria noutăților, de data aceasta și în contextul absenței din lotul cu Bulgaria a lui Andrei Burcă, pe considerente medicale, este apariția lui Rus titular, în cuplu de stoperi cu Drăgușin. O premieră pentru că, în mandatul Edi Iordănescu, până acum Rus a jucat doar alături de Chiricheș, Burcă sau Nedelcearu din primul minut!

Nu poți spune că avem o concluzie relevantă pe această mutare. Nici bulgarii n-au pus probleme mari în prima repriză, nici Rus nu și-a făcut. Calm, echilibrat, a părut complementar cu Drăgușin. Când a fost presat de adversar (minutul 4), a găsit rezolvarea simplă și eficientă, pasă la portar. N-a greșit în marcaj, dar nici n-au fost multe situații de acest gen până în minutul 69 când a fost schimbat.

Stângăciile au început să apară parcă după ieșirea lui Rus, mai mult dinspre Drăgușin! Firește, întrebarea e dacă formula cu Adrian Rus titular e cea suficient de consistentă pentru duelurile evident mai tari cu ucrainenii, belgienii și slovacii.

Ofițerul de presă al Echipei Naționale de Fotbal a Românei (2014-2022) și creatorul de content dedicat tricolorilor. A creat și dezvoltat Departamentul Comunicare al FRF, fiind vreme de aproape 8 ani Manager Comunicare, Proiecte Speciale sau Șeful Biroului de Presă FRF. În paralel a activat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Presa din Grecia l-a jignit pe Gigi Becali, după ce a văzut declarația despre Răzvan Lucescu
Presa din Grecia l-a jignit pe Gigi Becali, după ce a văzut declarația despre Răzvan Lucescu
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu s-a asigurat
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu…
Recordul stabilit de Arne Slot după succesul lui Liverpool din UEFA Champions League
Recordul stabilit de Arne Slot după succesul lui Liverpool din UEFA Champions League
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului: „Dacă așa mă roagă oamenii, le respect această ultimă dorință”
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului: „Dacă așa mă roagă oamenii, le respect această ultimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a fost lăsată să plece
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a…
Soarele s-a dezlănțuit! O furtună geomagnetică lovește AZI Pământul
Soarele s-a dezlănțuit! O furtună geomagnetică lovește AZI Pământul
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de ani: Un om cu suflet mare
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de…
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
România își plânge marele actor. A fost stea pe scenă și în filme. S-a stins mult prea devreme
România își plânge marele actor. A fost stea pe scenă și în filme. S-a stins mult prea devreme
Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut să-și pună capăt zilelor
Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut…
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Europa League: Porto şi Manchester United remizează 3-3, Tottenham şi FCSB se impun în deplasare
Europa League: Porto şi Manchester United remizează 3-3, Tottenham şi FCSB se impun în deplasare
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
×